23:55 sunt nouă aici și încă mă conving eu pe mine că vreau să fiu aici. Probabil am învățat să îmi placă să scriu la ce m-am gândit de-a lungul zilei, când eram mică și încă timpul nu era contorizat. O făceam ca pe un soi de bilanț ca să îmi justific timpul și să fiu convinsă de hărnicia mea. Acum probabil o fac pentru că aș dori să fie felul meu de a uita, de a șterge unele gânduri. Îmi imaginez că dacă le aliniez aici poate nu o să le mai observ în cotloanele minții mele. Aș citi ce am așternut până acum dar sunt atât de sigură că o să șterg încât mă abțin și nu o fac. Pot să nu mă uit înapoi, măcar aici. Mă repet cu acest cuvânt. Care? Aici. Nu sunt încă obișnuită și nici nu aș avea cum pentru că au trecut exact șapte rânduri și șapte cuvinte de când sunt aici. Nu am citit, ci am numărat doar rândurile din dreapta ca să nu încep din stânga cum obișnuim să citim. Dacă aș vrea ca nimeni să nu ghicească cine sunt, aș gândi ca un detectiv și aș încerca, să nu spun nimic adevărat despre mine și când nu pot să evit asta, aș încerca să mă reinventez în cineva sau ceva pe gustul meu. De ce nu aș vrea să spun că sunt eu? Eu cea care scriu acum aici? Poate pentru că de prea multe ori am crezut cu nonșalanță că ce gândesc eu, nimeni nu mai gândește și că deși nu par, gândurile mele sunt altfel. Am vrut să fie diferite și să nu fie ca a nimănui. Poate defapt sunt niște gânduri gri și fără gust și seamănă cu gândurile oricui. Oare la ce mă gândesc eu oare? Vreun gând cum nimeni nu mai are? Bineînțeles că nu, sunt ca orice alte gânduri. Dar sunt vechi și folosite și aș vrea să le agaț într-un spațiu mic unde nimeni să nu fie curios să se uite pentru că spațiul sigur e mic și înghesuit și nimic nu se poate ascunde.Aș vrea să le știu puse bine și să le pot găsi când găsesc folos dar să nu mă încurc de ele și dacă se poate să nici nu le văd prea bine.
În piesa Visul unei nopți de vară când iubirea e dăruită unui măgar și totuși la final zânele dansează, te face să te gândești la dragoste. Defapt pe mine mă face să mă gândesc. O las pe mâine că poate până data viitoare când vin aici, gândul dispare.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog